Ratacesc deseori in vise pentru a redescoperi ca imi place sa ma intorc "acasa"...indiferent ce ar insemna asta: omul drag, familia, meseria, pasiunile...
Ratacesc in vise din dorinta de a ma regasi, de a-mi regasi insufletirea pentru toate lucrurile...Ma trezesc uneori intristata de vestile rele primite prin diverse mijloace, ma impresioneaza pana la lacrimi dramele cunostintelor mele, ma gandesc cu parere de rau ca sunt neputincioasa in fata durerii...durere pe care nu o pot alunga, nu o pot face sa dispara...
Vorbeam cu un prieten zilele astea si imi spunea ca orice lucru trebuie sa intre in dezordine ca apoi sa se poata aseza pe un fagas normal, indiferent ce ar putea insemna acest "normal"...
Intotdeauna sfarsitul verii imi da stari de nliniste, de nerabdare...dorinta de a reincepe o etapa noua imi gadila talpile cu nesat...imi e greu sa aman planuri doar pentru ca altceva le impiedica sa se materializeze...
Zilele astea am invatat ca viata nu trebuie amanata...nu e prima oara cand invat lectia asta...e poate o lectie pe care o primesc in fiecare clipa, fara sa ii dau prea multa importanta...insa sunt momente in lungul sir al anilor cand viata te palmuieste serios, punandu-ti sub semnul intrebarii toate principiile sanatoase pe care le aveai...si apoi o multime de "de ce-uri" iti trec prin minte si raman asa, agatate, fara raspuns sau cu un raspuns evaziv, ambiguu...."asa a fost sa fie!" Serios? Cum adica, asa a fost sa fie? Sa fie, ce? Lacrimi? Deznadejde? Disperare? Umilinta? Neputinta? Vorbe in vant? Impacare?Ratacire? Suferinta? Sau pur si simplu renuntare?
Sunt sigura ca fiecare are drama sa personala care i se pare de nesuportat, insa cred ca daca am avea atata sensibilitatea incat sa privim in jur, ne-am da seama, extrem de surprinsi, ca dramele celorlalti sunt cu mult mai greu de depasit...
Asadar, ca un exercitiu de impacare cu sine, cu Universul, cu cei dragi si cu fortele care ne dicteaza viata, mi-am propus azi sa invat sa fiu recunoscatoare pentru ca eu am multe lucruri de care ma pot inca bucura...mult timp de acum inainte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu