Sunt ani si ani de cand scriu...scriu pe diverse caiete, pe foi de hartie, pe bucati de cer...mi-am dorit intotdeauna sa ma citeasca "lumea"...sa ma afle, sa ma cunoasca...sa imi descopere framantarile...sau poate, mi-am dorit sa aflu eu insami...sa ma vad altfel...
La inceput, poezia mi s-a parut un fel de exprimare...trista, ce-i drept, insa era o modalitate de a ma "arata".
Acum cand recitesc versurile din trecut redescopar o alta persoana, putin cam prea egoista, prea preocupata de trairile sale interioare si usor suparata pe lume....
Dupa acesti multi ani, a venit asa-zisa maturizare care ar fi trebuit sa aduca dupa ea intelepciunea varstei.
Ce am reusit sa inteleg, dupa atata timp, este faptul ca iubesc cu disperare oamenii, oamenii de calitate care se fac iubiti prin zambet, prin personalitate, prin atitudine...
Asadar, sa ne citim cu bine!