După treizeci de ani...asa aș începe scrierea de azi...și aș face o listă cu ce vise mi-am îndeplinit, cât am iubit, cât am suferit, cât am lăsat în urmă, câte am luat cu mine...și aș scrie, oh, Doamne, cât aș scrie!Însă azi, ca în fiecare zi, de o vreme încoace, aș vrea să scriu despre ce înseamnă să prețuiești clipa și ce este o clipă...
Cred că prin adolescență nimeni nu are timp să se gândească la trecere, la valori morale, la semnificația unei zile petrecute cu cei dragi, la un moment de calitate împărțit cu un prieten drag. Nimeni nu are timp...și apoi vine viața și ne zguduie din temelii, ne urcă pe cele mai înalte culmi apoi ne dă drumul de acolo, ne prăbușim, ne rostogolim, ne ducem către neant...și ne amintim că am uitat să prețuim clipa. Uităm , da, uităm că nimic nu ține o eternitate, că mai toate lucrurile bune ajung la final, că oricât de mult am vrea sa oprim timpul, el face tot ce știe...trece, sau noi trecem prin el, probabil, ne ducem unde ne este rostul...
Îmi place să văd oameni care zâmbesc și îmi spun adesea că probabil sunt fericiți, știu să găsească motive de bucurie în fiecare lucru, oricât de banal. Știu. Mulți știu...Și e bine. Dar sunt foarte mulți care au uitat, au uitat să își creeze momente unice de bucurie, momente la care să se poată întoarce atunci cănd umbra tristeții se lasă peste ei.
Așadar, revenind la ideea de bilanț, oricât de multe lucruri am realiza, nimic nu este mai prețios ca viața, nimic nu este mai presus decât sănătatea, decât zâmbetul celor dragi, alături, în fiecare dimineață. Măsurăm anii trăiți în mașini cumpărate, în case achitate, în vacanțe scumpe și haine de firmă însă uităm să prețuim viața!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu